Vino în lumea noastră de poveste

Dorința noastră de a oferi oaspeților o experiență deosebită de fiecare dată când ne trec pragul ne-a convins că trebuie să îmbunătățim constant serviciile, locurile și facilitățile pe care le oferim.

Astfel, transformăm continuu Curtea lui Toader într-o versiune din ce în ce mai bună pentru ca voi să descoperiți de fiecare dată o altă latură a poveștii pe care acest loc v-o oferă.

Fie că e vorba de un loc de relaxare în grădină sau de o cameră răcoroasă și primitoare, ori de câte ori vei reveni la noi vei descoperi ceva în plus care te va bucura.

Tu când ne-ai trecut ultima dată pragul?

FLOAREA DE ȘAH LA BISTRIȚA NĂSĂUD

La doar 3 km de Simionești, a înflorit laleaua pestriţă în Pădurea din Şesul Orheiului. Una dintre cele mai rare şi solitare flori, laleaua pestriţă sau floarea de şah,  creşte sub coroanele stejarilor seculari, poate fi admirată cel mult zece zile şi nicidecum ruptă.

Aria protejată în care creşte laleaua pestriţă este una uşor de reperat întrucât e marcată cu indicatoare speciale. Pe DJ 173, la ieşirea din Orheiu Bistriţei spre Dumitriţa este un drum de pământ la dreapta care duce direct spre pădure, dar şi un panou pe care găsim informaţii despre aria naturală protejată.

Potrivit unor iubitori ai naturii care au creat un site special pentru această floare, în România o găsim în foarte puţine locuri, iar în Europa este de asemenea rar întâlnită. Nu se cunosc nici măcar originile ei. Chiar dacă este clasificată în categoria lalelelor, există păreri care contestă acest lucru.

Laleaua pestriţă este o plantă perenă de 15- 20 cm înălţime, se înmulţeşte prin bulbi şi are nevoie de locuri necirculate cu multă apa pentru a creşte în linişte. Este o floare frumoasă şi firavă cu petale în formă de clopot şi frunzele lungi dispuse alternativ pe tulpină să fină.

Lalelele pestriţe înfloresc pentru o perioadă scurtă de 7 până la 10 zile în lunile aprilie-mai, dar perioada de înflorire depinde mult şi de evoluţia vremii.

Satul Orheiu Bistriţei face parte din comuna Cetate a cărui denumire vine cel mai probabil de la Cetatea şi Castrul Roman care au fost descoperite la Orheiu-Bistriţei. Comuna mai are în componenţă localitatea Satu Nou, formată din oameni care ar fi, se spune, urmaşi ai locuitorilor vechii cetaţi Rodna, retraşi în aceasta parte în urma măcelului provocat de năvalirea tătarilor din 1241, satul Petriş s-ar fi format în jurul unui domeniu feudal, denumirea provenind de la expresia “Satul lui Peter”, probabil numele unui nobil.  Toate sunt foste localităţi care au format Districtul săsesc al Bistriţei.

Sursa text: timponline.ro

Sursa foto: Facebook Albert Gavrilă 

EVENIMENTE BISTRIȚA 2017

Plănuiește-ți din timp o vizită în Bistrița pentru cele mai importante evenimente ale anului.

Vino împreună cu prietenii la Curtea lui Toader și noi vom avea grijă să ai parte de o experiență care să îți satisfacă pe deplin gusturile.

15292724_1344103508956078_1244372320_o

Ce se întâmplă în Bistrița în 2017?

Pentru vineri 24 februarie au fost programate manifestări dedicate Dragobetelui.

Evenimentul Ora Pământului (Earth Hour) va avea loc anul acesta sâmbătă 25 martie.

Cu o săptămână înainte de Paști (16 aprilie dată comună pentru credincioșii ortodocși și catolici), în 8 aprilie, pe pietonal va fi organizat Ostermarkt – Târg de Paşti.

În 1 și 2 mai vor fi evenimente de Ziua Muncii și Ziua Tineretului (luni și marți).

”Gabriela Szabo Runfest” se va desfășura sâmbătă 6 mai.

Maialul bistriţean maghiar va fi în week-end-ul 13-14 mai. Nu vor lipsi spectacolele de dansuri, parada şi concursul de gătit gulaş.

Sâmbătă 20 şi duminică 21 mai sunt programate Zilele Operei ”Constantin Pavel”, iar miercuri 24 mai – evenimente de Ziua Europeană a Parcurilor.

Joi 1 iunie va fi sărbătorită Ziua Copilului, iar duminică 4 iunie se va desfășura – Festivalul Etniilor ”Pfingstfest”.

Reuniunea corală internaţională ”Bartolomeu Anania”  va fi în 5 iunie, iar Festivalul Nosa între 7 și 9 iunie.

Serbările Bistriţei Medievale vor avea loc pe pietonal între 23 şi 25 iunie.

Festivalul internaţional de folclor ”Nunta Zamfirei” a fost programat pentru perioada miercuri 26 – duminică 30 iulie.

Gala Rockului Transilvan – 5-6 august. Marți 15 august va fi Festivalul tradițiilor țigănești.

Zilele municipiului Bistriţa 2016 (Târgul Mare al Bistriței) vor avea loc anul acesta pe parcursul a nouă zile, de vineri 18 până duminică 27 august (două weekend-uri incluse), în mai multe locații: pietonal, Heidenfeld, Palatul Culturii, Pădurea Schulerwald.

Din 16 până în 22 septembrie – Săptămâna europeană a mobilităţii, care se încheie cu Ziua fără autoturism.

Festivalul ”Toamna fanfarelor” (Toamna bistriţeană plus Festivalul fanfarelor) va fi de joi 28 octombrie până duminică 1 octombrie, iar Oktoberfest sâmbătă 30 septembrie și duminică 1 octombrie.

Toamna Bucatelor de la Jupânu vine în 13-15 octombrie.

Din 25 până în 28 noiembrie va avea loc o nouă ediţie a Festivalului de teatru şi literatură ”Liviu Rebreanu”.

Startul sărbătorilor de iarnă se va da marți 5 decembrie, în ajun de Moş Nicolae, cu deschiderea Târgului de Crăciun şi aprinderea iluminatului festiv.

Premiile municipiului Bistriţa 2016 vor avea loc vineri 15 decembrie, iar anul se va încheia, conform tradiţiei, cu concertul de Revelion şi focuri de artificii.

Sursa: http://www.timponline.ro/care-sunt-principalele-evenimente-organizate-de-municipalitate-in-acest-an-si-cand-vor-avea-loc/

LA DRUMEȚIE

După sărbători îmbelșugate o drumeție de câteva ore pe dealurile și văile din jurul Simioneștiului este exact ce avem nevoie pentru a ne reîncărca bateriile în noul an.

Peisaje superbe de iarna, liniște, vâsc, alb și frumos. De asta am avut parte în mica noastră expediție.

Nu au lipsit nici căprioarele, vulpea și iepurele, pe urmele cărora am colindat și noi dealurile.

La Pensiunea Curtea lui Toader oferim pentru oaspeții noștri cele mai diverse modalități de petrecere a timpului liber, pentru toate gusturile!

Vino si tu să te convingi!

LA PAS PRIN BISTRIȚA

Crăciunul e despre „ACASĂ”

Iar acasă este întotdeauna mai frumos când e zăpadă.

Bistrița răsună a sărbătoare, a liniște și pace, a frumos și a tradiție.

Târgul de Crăciun își așteaptă vizitatorii, parcul este parcă rupt dintr-un basm, Biserica Evanghelică veghează la fiecare colț, iar oamenii sunt mai zâmbitori și senini.

E frumos la pas prin Bistrița de Crăciun…

CAMERA TRADIȚIONALĂ

La Curtea lui Toader am amenajat o cameră tărănească autentică unde oaspeții se pot identifica cu tradițiile transilvănene chiar în camera în care sunt cazați.

Tuturor ne este dor de casa părinților sau a bunicilor. Aici ne putem simti, cel puțin pentru câteva zile, înapoi acasa.

Vă așteptăm cu drag!

TU CE FACI DE SĂRBĂTORI?

Cauți un loc unde toți prietenii tăi să se simtă bine? Ați vrea să petreceți sărbătorile împreună dar încă nu ați găsit locul ideal?

Unul vrea cu sania, altul să facă grătar în curte, altul drumeții prin zăpadă, altul să stea la caldură cu un vin fiert în mână, altul vrea liniște și odihnă iar altul vrea să facă super-poze pe care să le arate prietenilor pe facebook.

Încă nu ai găsit acel loc unde toate dorințele să poată fi realizate?

Hai la Curtea lui Toader! Nu te convingem noi, te vei convinge singur!